Eu sunt G. și sunt un LUPTĂTOR!
M-am născut joi, 9 februarie, 2006. Mama mea a avut o sarcină ușoară, la naștere am cântărit 3,600 kg și am primit nota 10. Am fost bucuria părinților mei și dorința îndeplinită a fratelui meu mai mare. Din păcate, la doar 3 zile de la naștere am fost depistat cu o infecție provocată de o bacterie intraspitalicească, medicul neonatolog le-a spus părinților mei că infecția nu reprezintă o problemă, astfel că, joi, la o săptămână de la nașterea mea, am fost externat. La 7 zile de la externarea mea am intrat în comă, lupta mea cu viața avea să înceapă... Era tot joi, ce coincidență stranie, nu? Împreună cu mama mea, cea care a fost mereu lângă mine, am fost plimbat din spital în spital, din Jimbolia, locul în care m-am născut, în Timișoara la Spitalul Louis Țurcanu, respectiv Victor Babeș și diagnosticat cu meningită bacteriană. Șansele mele de supraviețuire au fost de 1% , părinții mei au decis să fiu botezat în spital, în incubatorul care-mi era casă de două săptămâni, de când am intrat în comă. Într-o altă zi de joi, după oficierea botezului, am deschis ochișorii și am mișcat mânuța dreaptă. Sunt o minune, doamna doctor care mi-a fost alături spune asta de câte ori mă vede! Diagnosticul final este STATUS POST MENINGOENCEFALIE, RETARD MINTAL: IQ=49 și ATROFIE A NERVULUI OPTIC STÂNG, astfel că încă de la început lupta nu a fost deloc ușoară, am reușit să fac primii pași la 2 ani și 2 luni, iar primele cuvinte le-am spus în jurul vârstei de 5 ani. Au urmat ani întregi de terapii, de piedici, dar și de reușite. Când aveam 8 ani, am primit cel mai frumos cadou, un frățior mai mic cu care învăț o mulțime de lucruri și mă distrez de minune. Cel mai mult îmi place să merg la Biserică, să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că exist și pentru tot ceea ce am. Pe parcursul anilor, viața noastră s-a schimbat mult, ne-am mutat în Timișoara pentru a putea învăța la o școală în care să fiu acceptat și pentru a avea acces la diverse terapii. Pe parcursul a 14 ani am fost 5 luptători, mama, tata, frații mei, R. și M. , mi-au fost alături necondiționat și m-au ajutat cu tot ce au putut ei. Din nefericire, tatăl meu a abandonat lupta, ne ajută foarte puțin și nici nu mai locuiește cu noi. Am rămas noi 3 împreună cu mama, eroina noastră, care muncește tare mult, abia că o văd pe acasă. Împreună cu mama, fratele meu, ne este sprijin, este lângă noi și ne ajută tare mult. Sunt fericit, îi am pe ei și lupta mea e mai ușoară cu ei alături!
M-aș bucura tare mult să faceți parte și voi din povestea mea!
